fbpx

„Acum 8 ani, când s-a deschis prima grupă a Școlii Bukan de Krav Maga în București, erau la sală doar 5 femei, toate dintre ele având, în prezent, centură maro. Acum sunt câteva zeci de eleve. Uneori, în timpul antrenamentelor sunt mai multe doamne și domnișoare decât bărbați. Deci deschiderea lor de a învăța krav maga, de a învăța cum pot să rezolve o situație violentă cu care se pot întâlni pe stradă, în scara blocului, la lift, în locuri mai puțin populate sau chiar acasa, uneori, este din ce în ce mai mare. Iar acest lucru ne mai indică ceva: faptul că multe dintre ele s-au confruntat cu situații de violență, de agresiune. Dincolo de statisticile care ne indică acest fapt, multe dintre ele chiar aleg să ne împărtășească nouă, instructorilor, despre astfel de situații cu care s-au confruntat în trecut.

În București și în orașele mari din țară, am reușit să depășim cu succes faza de reticență a fetelor de a învăța despre autoapărare, iar acest lucru este foarte benefic. Știu, de asmenea, că încă multe dintre ele se întreabă „oare ce o să învăț acolo”, „daca vine unu’ și mă lovește din greșeală”, „ce condiție fizică îmi trebuie pentru asta” sau „de câtă forță am nevoie să fac față antrenamentelor?”

Și pe bună dreptate, întrebările lor sunt de înțeles, pentru că o bună bucată de timp, artele marțiale sau sporturile de contact au fost „teritoriu masculin”. Copii fiind, băieții sunt încurajați să facă pasul spre astfel de activități, în timp ce pentru fete parcă suntem mai tentați să le îndreptăm spre alte domenii, pe care le percepem ca fiind mai delicate, mai elegante, mai pliabile pe modelul social al femeii cu care am fost obișnuiți.

Treptat însă, acest model al femeii a tins spre un altul, în prezent femeile fiind cele care încep să ocupe funcții, joburi, preocupări și activități pe care acum 10 sau 20 de ani erau exclusiv în atenția și în puterea bărbaților. Dacă este bine sau rău, nu este acesta subiectul discuției, însă pot să vă spun că atâta vreme cât femeile vor fi înclinate să învețe ceva, este foarte util acel lucru, atât pentru ele cât și pentru societate. Despre violențele care se petrec în zilele noastre nu cred că mai sunt multe noutăți de spus: sunt din ce în ce mai multe și mai diverse. O femeie dacă vrea să învețe o artă marțială, dacă vrea să învețe filozofia krav maga, tehnicile și să înțeleagă cât mai multe lucruri despre cum poate rezolva situații violente, este un lucru foarte bun atât pentru ea cât și pentru femeile din jurul său, pentru că le va deveni model. Ori bărbații, în timp, vor fi puși în situația de a-și spori și de a-și folosi din ce în ce mai mult inteligența, în locul agresivității. Spre exemplu, se pot strădui să învețe să își dezvolte mai bine inteligența emoțională și să comunice mai bine. Un agresor este de fapt, întotdeauna în esență, o victimă foarte supărată pe sine.”

Ciprian Pavel – instructor Școala BUKAN de Krav Maga
www.bukan.ro